A fi sau a nu fi vaccinat? Aceasta e controversa

Personajul negativ al poveştii este Andrew Wakefield, un medic care, în 1998, a publicat, împreună cu 12 colaboratori,  în jurnalul The Lancet  – o foarte respectată publicaţie medicală, cu o tradiţie de peste un secol şi jumătate – un articol în care susţineau că au descoperit un nou sindrom, enterocolita autistică, şi semnalau o posibilă legătură între colită, autism şi vaccinul MMR.

• O substanță din strugurii roșii ar putea preveni cancerul
• De ce nu este bine să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit dimineața?

(Foto: Shutterstock.com)

Ce este MMR?

Vaccinul MMR este un trivaccin destinat protecţiei împotriva a 3 boli infecţioase: rubeola, rujeola (pojarul) şi oreionul. Numele său vine de la iniţialele numelor celor 3 boli în limba engleză: rubella (rubeola), measles (pojar), mumps (oreion).

Trebuie menţionat că, şi anterior cercetărilor lui Wakefield,  vaccinul MMR fusese deja asociat cu unele efecte secundare negative (dar nu autism). Problemele fuseseră legate de una dintre tulpinile virale folosite iniţial la fabricarea lui, o tulpină a virusului urlian (al oreionului) numită Urabe; vaccinul ce conţinea tulpina Urabe provocase, într-un mic număr de cazuri, apariţia meningitei aseptice, o formă uşoară de meningită virală. Alte studii au mai indicat o posibilă legătură cu câteva cazuri de convulsii febrile şi de meningo-encefalită. 

Ca urmare a acestor semnale, multe ţări au renunţat, la sfârşitul anilor 1990, la utilizarea tulpinii Urabe, înlocuind-o cu o alta, numită Jerryl Lynn, care s-a dovedit mult mai sigură. Totuşi, există încă ţări în care se utilizează în continuare tulpina Urabe, din motive legate de costuri: producerea MMR cu ajutorul acestei tulpini este mult mai ieftină decât în cazul în care se foloseşte tulpina Jerryl Lynn.

Dar scandalul a izbucnit abia după publicarea articolului din 1998, care sugera că ar putea exista o legătură între vaccinul MMR, pe de o parte, şi boli inflamatorii intestinale şi tulburările din spectrul autismului, pe de altă parte. Articolul analiza cazurile a 12 copii autişti; în cazul a 8 dintre aceştia, părinţii spuneau că observaseră la copiii lor anumite schimbări comportamentale, pe care le puneau pe seama administrării vaccinului MMR, la vârsta de aproximativ 14 luni.

Pornind de la aceste elemente, Andrew Wakefield s-a declarat în favoarea renunţării la trivaccin şi a înlocuirii lui cu 3 vaccinuri – câte unul pentru fiecare boală – administrate separat, la anumite intervale de timp, schemă care, considera el, ar fi prevenit apariţia problemelor. 

În 2001 şi 2002, el a mai publicat câteva lucrări, care au amplificat tămbălăul: în aceste articole, sugera că programul de imunizare cu trivaccin MMR nu prezenta suficientă siguranţă şi afirma că ar fi descoperit virusul pojarului în mostre de ţesut provenite de la copii care aveau autism şi probleme gastrointestinale.  

Preluate de presă, răspândite în întreaga lume şi însuşite de numeroşi părinţi, preocupaţi – în mod firesc – de sănătatea copiilor lor, aceste afirmaţii au alimentat unul dintre cele mai răsunătoare scandaluri din istoria cercetărilor medicale.

Presa, din păcate, a avut un mare rol, în mare parte negativ, în dezvoltarea scandalului, deoarece a contribuit la amplificarea zvonurilor neliniştitoare şi i-a oferit lui Wakefield prilejul de a-şi promova ideile, în ciuda faptului că rezultatele celor mai controversate cercetări ale sale se bazau pe studierea a doar 12 cazuri.

Reluate iar şi iar, preluate pe rând de nenumărate publicaţii, fiecare redându-le în felul său, comentate la nesfârşit, de persoane mai mult sau mai puţin competente, spusele lui Andrew Wakefield au reuşit să întipărească în mintea părinţilor un mesaj pe cât de puţin întemeiat, pe atât de înfricoşător: vaccinul MMR le poate îmbolnăvi copiii de autism şi enterocolită autistică (o boală a cărei existenţă nu a fost niciodată dovedită, până în prezent.)

Atât de mare a fost impactul acestui munte de speculaţii, încât un articol publicat în 2011 îl numea „cea mai nocivă înşelătorie medicală din ultimii 100 de ani.”

Care au fost urmările? Rata vaccinărilor a scăzut dramatic în Occident, urmarea fiind o creştere la fel de dramatică a numărului cazurilor de rubeolă, rujeolă şi pojar. Deşi aceste boli nu sunt, de obicei, foarte grave, ele pot avea totuşi, într-un număr de cazuri, complicaţii severe care pot duce uneori chiar la deces. Contagiozitatea lor ridicată şi posibilele complicaţii fac din ele o ameninţare mult mai mare decât ipoteticele cazuri de enterocolită autistică provocate, în viziunea lui Wakefield, de vaccinul MMR.

Pe urmele scandalului

În urma afirmaţiilor lui Wakefield privind posibila conexiune dintre MMR şi autism, care au stârnit asemenea furtună, un jurnalist de investigaţie, Brian Deer, de la publicaţia Sunday Times , a preluat cazul şi a început să studieze modul în care fuseseră realizate cercetările de către Wakefield şi colaboratorii săi.

Rezultatele au fost date publicităţii câţiva ani mai târziu, dezvăluind, în primul rând, grave abateri de la codul deontologic medical, care au pus sub semnul întrebării credibilitatea şi seriozitatea lui Andrew Wakefield ca om şi specialist:

• existau conflicte de interese pe care Wakefield nu le-a declarat atunci când şi-a publicat articolul; printre altele, afirmă Brian Deer, Wakefield ar fi primit o sumă mare (55.000 de lire sterline) pentru finanţarea cercetărilor sale, de la avocaţi ai organizaţiei Legal Aid, care căutau dovezi cu ajutorul cărora să poată acuza firmele producătoare de vaccinuri, iar unii dintre părinţiii copiilor autişti studiaţi de Wakefield erau şi ei implicaţi în aceste procese. 
• datele fuseseră manipulate: Wakefield reţinuse anumite rezultate (care îi confirmau ipoteza), eliminase altele (care ar fi compromis rezultatul pe care dorea să îl obţină) şi modificase unele date
• cei 12 copii autişti studiaţi fuseseră supuşi, în mod non-necesar, unor proceduri invazive deosebit de neplăcute (colonoscopii, biopsii, puncţii lombare).

În urma acestor descoperiri, lui Andrew Wakefield i-a fost retrasă autorizaţia de a practica medicina în Marea Britanie. 10 dintre cei 12 co-autori ai articolului şi-au modificat afirmaţiile; articolul din The Lancet a fost retractat parţial în 2004 şi complet în 2010, după ce o serie de studii vaste nu izbutiseră să descopere o legătură cauzală clară între administrarea vaccinului MMR şi apariţia autismului. Brian Deer şi-a continuat investigaţia, descoperirile sale, ce lămureau treptat dedesubturile acestui caz de răsunet, fiind publicate nu numai în Sunday Times, ci şi în British Medical Journal şi prezentate şi într-un program de televiziune.

Ulterior, Wakefield s-a mutat în SUA, unde nu are însă licenţă pentru a lucra ca medic. Lucrează în calitate de cercetător şi consultant şi continuă să îşi susţină poziţia iniţială – aceea că vaccinul MMR poate provoca, la unii copii, boli inflamatorii intestinale şi tulburări din spectrul autismului. 

Există o legătură dovedită între MMR şi autism?

Ca urmare a publicării articolului din The Lancet, în mai multe laboratoare ale lumii au fost întreprinse studii epidemiologice ample pentru verificarea potenţialei legături dintre vaccinul MMR şi autism. 

La ora actuală, după publicarea a zeci de studii, părerea cvasi-unanimă a cercetătorilor din domeniu este că nu există date neîndoielnice care să demonstreze că MMR poate duce la apariţia autismului, că administrarea separată a trei vaccinuri nu aduce niciun beneficiu faţă de administrarea vaccinului trivalent MMR şi că beneficiile acestui vaccin depăşesc foarte mult riscurile legate de eventualele efecte secundare. Un studiu gastroenterologic nu a identificat nicio diferenţă între copii autişti şi non-autişti, în ceea ce priveşte prezenţa urmelor de virus al pojarului în intestin. În 2004, cei 10 autori care îşi retractaseră afirmaţiile din articolul publicat în 1998 în The Lancet îşi menţinuseră totuşi părerea că ar merita să fie cercetată posibilitatea ca la copiii autişti să existe o afecţiune gastrointestinală de un tip special. Însă o astfel de asociere nu a fost găsită până acum, iar existenţa enterocolitei autistice descrise de Wakefield a rămas nedovedită.

Desigur, multe dintre afirmaţiile de mai sus sunt fundamentate statistic şi nu toţi părinţii pot fi convinşi de aceste cifre. Ei se gândesc, cum e şi normal, la propriii lor copii, la eventualele suferinţe ale acestora, şi se întreabă ce e mai periculos: vaccinul MMR sau îmbolnăvirea de pojar/rubeolă/oreion?

Ceea ce e sigur este că, în urma scandalului provocat, încrederea oamenilor în MMR, în vaccinare în general şi în sistemul sanitar a scăzut dramatic; la fel s-a întâmplat şi cu rata vaccinărilor. Efectul s-a manifestat cel mai puternic în Marea Britanie, SUA şi Irlanda. Epidemiile de pojar, oreion şi rubeolă au sporit în amploare, iar efectele se resimt şi în ziua de azi. Nu mai departe decât anul trecut, o epidemie de pojar în Ţara Galilor, cu centrul în zona oraşului Swansea (unde scăderea ratei de vaccinare ca urmare a scandalului MMR a fost deosebit de mare) a dus la înregistrarea a peste 1.200 de cazuri; 88 de persoane au fost internate în spital şi totul a culminat cu evenimentul tragic al morţii unui tânăr de numai 25 de ani. Să mori în floarea vieţii, în plin secol XXI, de pojar! – o boală care ar fi putut fi prevenită printr-o măsură atât de simplă ca vaccinarea…

(Foto: Shutterstock.com)

Iar Statele Unite ale Americii se confruntă şi ele, chiar în această perioadă, cu o epidemie de pojar, care a debutat în luna februarie a acestui an.

Nici Europa continentală nu a fost cruţată. Au fost înregistrate epidemii în 2008, în 2010 (când au fost raportate 30.367 de cazuri din 32 de ţări şi au fost înregistrate 21 de decese din cauza  acestei boli), în 2011 (peste 26.000 de cazuri în 36 de ţări europene, dintre care 9 decese, conform datelor OMS). Şi în acest an, în februarie, a fost semnalată o epidemie în Spania. Iar aceste date se referă doar la pojar; oreionul şi rubeola îşi au, fiecare, statisticile lor separate.

Şi totuşi, oamenii se tem de vaccinuri

Occidentul a mai trecut, în anii 1990 şi 2000, printr-o panică asemănătoare, legată de o presupusă conexiune între o substanţă numită thiomersal şi autism. Thiomersalul (numit în SUA thimerosal) este un compus organomercuric, care a început să fie folosit în anii 1930 în procesul de fabricare a unor vaccinuri: era un conservant adăugat pentru a preveni alterarea rapidă a vaccinului. La un moment dat, au apărut zvonuri legate de o posibilă legătură între această substanţă şi apariţia unor simptome de autism. Afirmaţiile prea puţin documentate, dar mult mediatizate ale unor autori au făcut ca unii părinţi să ajungă la convingerea eronată că autismul ar fi „o formă de intoxicaţie cu mercur”, în ciuda faptului că intoxicaţia cu mercur are cu totul alte simptome decât autismul. Unele instituţii medicale au profitat de acest fenomen pentru a propune tratamente menite să îndepărteze mercurul din organism şi mulţi părinţi şi-au supus copiii autişti, în mod inutil, unor asemenea tratamente, costisitoare şi potenţial periculoase, care sunt de obcei folosite pentru îndepărtarea din organism a metalelor grele (de pildă, în cazul intoxicaţiei cu plumb). Numeroase studii au investigat posibila conexiune dintre autism şi thiomersal, ajungând la concluzia că nu există dovezi care să indice o legătură cauzală între administrarea vaccinurilor ce conţin thiomersal şi apariţia autismului. Thiomersalul a fost scos, până la urmă, din compoziţia multor vaccinuri – doar ca măsură de precauţie, pe fondul unor preocupări mai ample privind evitarea expunerii la mercur – şi în SUA, statele Uniunii Europeane şi multe alte ţări nu mai este folosit în vaccinurile administrate copiilor în cadrul schemelor obligatorii de vaccinare. 

Şi iată că, după îndepărtarea thiomersalului din aceste vaccinuri, numărul cazurilor de autism a continuat să crească – o dovadă că nu thiomersalul era cauza acestei tulburări. 

De altfel, revenind la MMR, nici renunţarea la acest vaccin nu diminuează incidenţa cazurilor de autism: ca exemplu, Japonia a scos din schema de imunizare acest vaccin în 1993, de teama meningitei aseptice (asociată cu tulpina Urabe a virusului urlian, despre care am scris mai sus), dar numărul cazurilor de autism a continuat să crească, indicând că autismul n-are legătură cu folosirea pe scară largă a vaccinului MMR. 

Cu toate acestea, mulţi oameni se tem în continuare de vaccinuri – de MMR şi de altele. E drept, ca părinte e greu să ignori poveştile de groază despre copii care, susţin famiilile lor, au fost afectaţi iremediabil de cutare vaccin; cumva, aceste cazuri foarte rare au un impact mult mai puternic decât realitatea că, prin vaccinare, sunt salvaţi de la moarte sau invaliditate milioane de oameni în fiecare an. (Oare câţi morţi şi invalizi vor lăsa în urmă valurile de poliomielită din Orientul Mijlociu, survenite recent din cauza dezorganizării programelor de vaccinare, ca urmare a conflictelor militare din zonă?)

Vaccinul împotriva poliomielitei se administrează oral şi previne în mod foarte eficient apariţia acestie boli periculoase, ce poate duce la invaliditate pe viaţă sau la deces.     (Foto: Shutterstock.com)

Există, într-adevăr, foarte rare cazuri în care un vaccin poate avea efecte negative durabile asupra unui copil. În SUA a fost înfiinţată o instituţie de nivel federal, Office of Special Masters of the U.S. Court of Federal Claims (numită în limbajul familiar „tribunalul vaccinurilor”), care operează într-un mod discret, analizând cazuri în care părinţii susţin că sănătatea copiilor lor a fost afectată iremediabil de anumite vaccinuri care le-au fost administrate. Pentru a evita atât abuzurile, cât şi panica, accesul la informaţiile legate de cazuri, inclusiv documente medicale, este limitat. În rare cazuri, se ajunge la concluzia că deteriorarea serioasă a sănătăţii unui copil poate fi legată de vaccinarea sa şi, în asemenea situaţii, se acordă unele compensaţii financiare familiilor copiilor respectivi, compensaţii menite, în principal, să acopere cheltuielile medicale ridicate pe care le implică îngrijirea acestor copii cu nevoi speciale. De vreme ce imensa majoritate a copiilor suportă foarte bine vaccinările, este evident că, în cazurile supuse dezbaterii la acest tribunal special, e vorba despre copii cu o sensibilitate aparte la una dintre componentele unui anumit vaccin şi care au avut, de aceea, reacţii vaccinale neobişnuite. The Huffington Post a publicat anul trecut un articol privind cazurile a doi copii pentru care această instanţă a acordat compensaţii. După administrarea unor vaccinuri prevăzute în schemele de imunizare, aceşti copii au prezentat convulsii, febră mare, erupţii pe tot corpul şi au fost diagnosticaţi cu encefalopatie acută post-vaccinală. Ulterior, afectarea creierului a dus la apariţia unor întârzieri în dezvoltare, a unor probleme comportamentale şi dificultăţi de comunicare, simptome similare unora întâlnite în cazul aşa-numitelor tulburări din spectrul autismului, o subcategorie a tulburărilor de neurodezvoltare, în conformitate cu cele mai noi definiţii. U.S. Department of Health and Human Services (care în aceste procese a apărut în calitate de acuzat) nu a fost de acord cu faptul că administrarea vaccinurilor ar fi cauzat encefalopatia, dar a acceptat, în urma unor negocieri, plata unor sume de bani, ceea ce, după cum consideră autorul articolului din The Huffington Post, ar fi expresia deciziei de a renunţa să mai prelungească un proces costisitor. 

(Foto: Shutterstock.com)

Sunt aceste cazuri un semn că ar trebui să renunţăm la vaccinuri? Între teama că bebeluşul lor ar putea fi unul dintre extrem de rarele cazuri în care imunizarea provoacă reacţii vaccinale grave şi teama că, fără imunizare, copilul ar putea cădea victimă unei boli letale sau invalidante, ce ar trebui să aleagă părinţii? Oricât de dificil ar fi, ei sunt cei care trebuie să hotărască; din păcate, nimic nu-i poate scuti de această responsabilitate. E unul dintre miile de motive pentru care meseria de părinte e cea mai grea din lume.